Grupul Editorial Art, o companie cu capital exclusiv românesc pe mai multe domenii editoriale, între care cartea cu profil educațional și cartea pentru copii, s-a asociat cu un nume major al cărții educaționale: Grupul Editorial Klett din Germania, care a generat în 2016 o cifră de afaceri de 537 milioane de euro. Cele două companii vor dezvolta o nouă entitate, dedicată exclusiv cărții cu profil educațional în România: ART KLETT.